oamenii-anotimp

sunt oamenii-toamnă, care’şi îmbracă tăcerile în frunze de aramă, melancolic îşi fac din ele covor şi le poartă spre țărmuri de dor…
oamenii-iarnă îți amintesc de copilărie, sanie şi oameni de zăpadă, mirosul cojilor de portocale şi scorțişoară, tramvaie şi de “când o să mă fac mare, vreau să fiu plapumă”.
sunt şi oamenii-primăvară, cu flori de nu-mă-uita în privire, de la care aştepți mereu ceva ce nu mai vine
şi oamenii-pierde-vară, care’ți vin şi’ți pleacă într’o doară.