am pus pe sârmă

la uscat o pereche de ochelari de soare
şi nisipul de lemn îmi trosneşte sub picioarele goale
vârful acului se îndoaie de plăcere când trece ultima ploaie prin el
timpul se uită înapoi
şi îmi zâmbeşte
țânțarii fac sex sub clar de lună pe umărul meu drept
balansoarul e stricat de atâta stat
mai e şi vântul care adie în vals de adio.

românia în vacanță

maieul ridicat peste burtă când pui plasele cu mâncare sub umbrelă nu copiii țiganca cu porumbul fiert manca’v’aş talentu’ nu’mi ziceți şi mie că e polițiee o fetiță îl strigă de 10 ori încontinuu pe tac’su să vină să înoate cu ea dragă dar de ce nu te duci tu la el se duce şi tace în sfârşit una stă cu capu’n coşu’ de gunoi nisipul arde apa e caldă au venit pompierii se pare că a murit un copil înecat de pe stânci nu se ştie ce şi cum tot singură cu familia nu coaie ai mei sunt tot ce trebuie e ok unul o învață pe nevastă’sa să înoate la 50 de ani ce drăguț mi s’a părut mie mai devreme că (încă) se iubesc.

ce’a făcut ziua inmului național din mine

deşteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
în care te-adânciră barbarii de tirani oligofreni
o fi ca niciodată să răsfoim o carte
timpul zboară’oricum, ca’un moş crăciun cu reni.

acum ori niciodată să dăm dovezi în lume
că’n aste minți mai curge un creier de roman!

înalță-ţi lata frunte şi caută’n giur de tine,
ca homelessi’n gunoaie masa lor de mâine
motivul să (te) lupți!

priviţi, măreţe umbre, Mihai, Ştefan, Corvine,
Româna naţiune, ai voştri strănepoţi,
a mai ramas din ei un nume
şi’un braț de rufe purtate prin lume
pe față şi pe dos.

pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
şi oarba neunire la Milcov şi Carpaţi!
ştim noi oare ce’i aia dreptate
când stăm cu nasu’n curul altora, frustrați?

dar noi, pătrunşi la suflet de sfânta libertate,
jurăm că vom da mâna, să fim pururea fraţi!

la noi se poartă giorgio armani, nu de chirico

ne jucăm la pariuri roborul şi dorul de bine
spălăm bani pe statui cu personaje fictive
şi aruncăm monede în ape cu peşti rari

grotescul râde cu colții pe’afară muşcând din noi
în timp ce 65 de tineri arşi de vii se răsucesc încă în morminte
şi lumina pe care ai vrea s’o împarți la masa de seară cu toți nefericiții lumii dispare pe nesimțite

noroiul mincinos nu’l spală nicio mare şi nicio carte
suntem în anul centenarului – sărbătorim un veac de singurătate
.