e-ducaţie

– degeaba citesc jde cărți, dacă n’am cei 7 ani de’acasă.– cărţile te pot ajuta să ai o înțelegere (mai) profundă a lucrurilor. pe ce fond vin, e altă treabă.”

***

Mergem la școală. Învățăm să scriem. Învățăm să citim. Și-apoi vine cultura generală.În ce punct ne pierdem, între atâtea lucruri de aflat? În ce punct se hotărăște că unii sunt mai buni ca alții?

***

Am luat premiul întai dintr-a-ntâia până-ntr-a opta. Şi asta doar pentru că de mică am fost curioasă să descopăr lucruri, şi apoi, fascinată să continuu. Şi ce mi-a fost răsplătit a fost nu spiritul de competiţie sau ego-ul, ci curiozitatea dusă până la capăt. Îmi amintesc că mi-a plăcut istoria în aşa hal, încât am făcut harta României de mână, cu tăică-miu. Ne-a luat vreo zi cu totul… desenat conturul, forme de relief, oraşele principale şi aşa… „în mare”. Şi nu pentru că aveam vreo temă, mi-am făcut-o cu mâna mea, că aşa am simţit să înţeleg nişte lucruri. A fost singura lecţie pe care am făcut-o cu ajutor, în felul ăsta. Şi cea mai de folos, intrinsec.

Apoi a venit liceul, şi cu el şi meditaţiile. Aici, educaţia paralelă îşi face de cap de când mă ştiu. De atunci, n-am mai luat niciun premiu, pentru că am urmărit doar să fie bine, ca să nu fie rău. Mă rog, să nu fiu nici ultima, dar nici să tind spre maximul din ce pot – un mediocru suficient de călduţ încât să nu (mă) deranjeze. O chestie care se poate transforma foarte uşor într-un stil de viaţă, de altfel.

***

Între timp, sunt(em) aici. E întuneric. E lumină. Sunt bărbaţi şi femei. E hrană. Sunt restaurante. Boli. Sunt slujbe. Trafic. Zilele, aşa cum le ştim. Lumea, aşa cum ne’o imaginăm noi.Sunt zilele în care nu ne (mai) cunoaştem istoria naţională, d-apăi şi-a altora. Zilele în care avem bârfe cu silicoane, trivialităţi, mercantilism, miciuni care se vând scump, lipsă de etică, ignoranţă crasă, mediocritate, şi oricum…multă ură. Prea de tot.

Eu nu sunt interesată de partea întunecată a lucrurilor, ci doar de misterul care se ascunde în întuneric. Îmi plac zânele care își au sălăș în viața reală; cele care amestecă visul cu banalitatea, cu probabilitatea, cu posibilitatea. Iar tot ceea ce mă face să mă întreb “ce ar fi dacă?” este, întotdeauna, partea mea preferată. Îmi doresc doar să transcend orice lucru complicat, încât să-i dezvălui frumuseţea unuia simplu.

***

Cred că cel mai trist mi se pare să-ţi pierzi curiozitatea; să nu-ţi pui întrebări – nici prea multe totuşi, că Cipralex-ul (încă) se dă pe bază de reţetă. Şi, să nu uiţi să dai un telefon acasă, să-i auzi pe cei care te-au ajutat să-ţi trasezi o hartă de mic(ă), la sfârşitul zilei, e cel mai mare premiu pe care ţi l-ai putea da singur(ă), la o adică.

00daca3475330a44ae2e54c113e0e886

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s