cine n’are bătrâni, să’i viziteze

nu mai ţin minte cum am ajuns să, acolo şi atunci. probabil dorul m’a condus, alte conjuncturi sunt prea puţin importante.

centrul rezidențial pentru persoane vârstnice “Amalia și Șef Rabin Dr. Moses Rosen” e în bucurești, pe lângă parcul bazilescu, și funcționează coordonat de Departamentul de Asistență Socială și Medicală din cadrul Federației Comunității Evreiești din România. e un loc unde se întâmplă nişte poveşti speciale.

la început am strâns nişte prieteni apropiaţi şi i’am vizitat, apoi am făcut “event’uri” pe fb şi am mai strâns încă câţiva – mulţi s’au anunţat, puţini au venit – ca’n viaţă.

îmi amintesc că, odată, *cineva n’a vrut să coboare la vizită, şi am urcat eu la ea. am intrat încet în cameră, cerându’mi voie. mi’a permis. am evitat s’o cert, în schimb, i’am servit o mandarină. ochii ei mari trădau un sentiment de noutate. i’am desfăcut’o şi i’am înmânat’o. a luat o felie şi a zâmbit cu gura până la urechi, plină de bucurie: “e cel mai mi-nu-nat lucru pe care l’am gustat în viaţa mea!”, a zis. pot să uit oricând ce’am făcut ieri, dar asta n’o să uit niciodată.

în general, cei cu care stăteam de vorbă mă întrebau de ce îmi/ne pierd(em) timpul cu ei în loc să ne vedem de tinereţile noastre. şi le răspundeam, la unison, fiecare cu bătrânul lui sau împreună cu toții, că nu e alt loc în care preferăm să fim acum. şi chiar eram sinceri…poate şi din egoismul nostru de a ne îmbogăţi cu poveştile lor de viaţă.

domnul Pompiliu Sterian este cel mai în vârstă blogger din România; şi-au făcut bine research’ul ăştia de la penny când l’au “folosit” într’o reclamă, dar, cel puţin din punctul meu de vedere, nu cum trebuia – vorba celebrei deja babe nemulţumite.

mai sunt mulţi de pomenit, scriitori, artişti, profesori…vieţi întregi de povestit.

Pentru un bătrân și incurabil romantic, ce mediu mai adecvat pentru visare, pentru a retrăi episoade bune și rele dintr-o viață îndelungată, decât acest mic colț de rai, care este părculețul din spatele clădirii? Pe o bancă, înconjurat de o vegetație bogată, ascultând ciripitul a nenumărate păsări, ore întregi le petrec îmbogățindu-mi prezentul cu… a fost odată. Și, prezentul, inerent mohorât, devine mai luminos.

Joseph Cotnăreanu

Am simţit că am aripi, că sunt tânără din nou, se şterseseră anii dintre mine şi actorii tineri: Dna Ardeleanu Iudith, după prima piesă de teatru în care a jucat.

Iudith Ardeleanu
nu mi se cuvine să intru mai mult în subiect, aşa că,
cine n’are bătrâni, să ne străduim să’i (mai) vizităm.
1475905_683685614997793_816804354_n

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s